Childhood Memories 06

ThArtwork no. 6 from the Childhood Memories series. As a child I used to spend my summer holidays at my grandparents in the countryside and in 2017 I started illustrating and writing short stories about that time, precious recollections about what was the happiest period of my life. The short story is for now available only in romanian. 

Să faci baie iarna la țară nu este lucru ușor, mai ales pentru o fetiță de oraș obișnuită cu baia în casă, cadă și apă caldă care curge de la robinet. Nu realizam de ce privilegiu aveam parte până nu venea timpul să mă spăl din cap până în picioare la un lighean, cu o cantitate limitată de apă, într-o încăpere nu tocmai primitoare. La mamaia, întreg procesul se întâmpla în bucătărie, și de obicei seara. Bucătăria aceea avea așa un aspect de magazie. Era frig și destul de întuneric, un singur bec atârna de un fir, și nici acela foarte puternic. Pe jos nu erau preșuri, ci pășeai direct pe podeaua de pământ. În stânga ușii care dădea în curtea din spate, era un lighean cu apă așezat pe un scaun și lângă, jos, era o găleată în care aruncam apa murdară și alte gunoaie. Un peisaj și o atmosferă nu foarte placute. Puneam o balie pe jos, o umpleam cu apa încălzită în prealabil pe sobă, și mă băgam în ea. Frecam bine cu săpunul de casă pe tot corpul, spălam și părul ba tot cu săpun de casă, ba cu șampon de urzici și apoi mamaia venea cu o oală cu apă și mă clătea. Și asta era baia săptămânală, care se întâmpla mereu sâmbătă seara, și care nu dura mai mult de 5 minute. În rest, în timpul săptămânii, se spălau doar fața, dinții – foarte rar, ce-i drept, mâinile și picioarele. După ce mă spălam eu, urma mamaia și apoi ultimul era tataia. Cum mă uscam pe păr iarna, rămâne un mister. Vara însă nu doar că era mult mai plăcut, era chiar minunat, mai ales în zilele caniculare. Așezam balia în curte afară, sub bolta de viță de vie din fața intrării. Mă spălam cu apă de ploaie și sfântul săpun de casă. Mamaia mă ajuta, ca de obicei, să mă clătesc. Acum nu se mai întâmpla totul pe grabă căci nu mai era frig și apă era din belșug. Era aproape o distracție pentru mine. De multe ori asista și Mamelo, străbunica mea, la această desfătare. Parcă o și văd cum ședea pe scaun la umbră, trupul slab acoperit de prea multe straturi de haine, având în vedere căldura de afară, iar mâinile numai piele și os odihnindu-și-le pe bastonul care o însoțea mai peste tot. Sub privirile ei calde, rapănul era eliminat cu succes. Apoi mă puneam la soare, la uscat. Ah, că bine mai era!

La bunica, spălatul se întâmpla cam în aceeași manieră deși îmi amintesc mai puține detalii despre asta. Ce îmi amintesc foarte bine este că ligheanul de afară, unde ne spălam pe mâini și pe față, era așezat pe un suport metalic și era și o oglindă pe perete. Însă niciun robinet. Cu ajutorul unei căni luai apă din găleata așezată jos, dacă voiai apă de la fântână, sau din butoiul de lemn, dacă voiai apă de ploaie. Cum reușea un om să se spele singur pe mâini, nu prea îmi dau seama, însă ne descurcam cumva de fiecare dată. Spălatul pe picioare, la fel, cu o cană luam apă și turnam pe piele, însă nu în lighean, ci pe ciment. Am spus cât de mult îmi plăcea să umblu desculță? Atât prin curte cât și pe drum, afară. La sfârșitul zilei aveam tălpile negre. Nu purtam încălțăminte mai niciodată, doar când mergeam la biserică sau undeva prin sat și această simplă schimbare, de la a simți pământul sub piciore la a avea o bucată de material tare între aceste două suprafețe, făcea ca eu să simt că ceva deosebit se întâmpla. Întreaga atitudine mi se schimba. Aveam pantofi sau sandale în picioare deci trebuia să mă port frumos. Ciudat efect aveau asupra creierului o simplă pereche de încălțări. Iar la bunica tot cu săpun de casă mă spălam, bineînțeles. Săpun făcut de ea. De multe ori eram și eu prin preajmă când îl făcea și faptul că folosea grăsime animală mi se părea tare, dar tare ciudat. Se întâmpla adesea să mă spălam cu săpun tocmai ca să mă curăț de grăsime animală și să aflu că și săpunul era tot grăsime animală îmi cam dădea cu virgulă. Iar mirosul nu era dintre cele mai plăcute. Și ce minune era asta, lichidul acela din ceaun, la care învârtea bunica de mama focului, să se transforme în bucăți tari de săpun? Prin ce miracol se întâmpla asta? Eram convinsă că doar bunica mea dragă putea să facă asemenea vrăji.