Childhood Memories 26

- unavailable -

2025

Ink on paper – 21.0 x 29.7 cm

Artwork no. 24 from the Childhood Memories series. As a child I used to spend my summer holidays at my grandparents in the countryside and in 2017 I started illustrating and writing short stories about that time, precious recollections about what was the happiest period of my life. The short story is for now available only in romanian. 

Curtea din spate de la Umbrărești era de mari dimensiuni și de-a lungul gardului erau anexele unde cresteam si aveam grijă de animale. Cum ieșeai din bucătărie, pe stânga, era grajdul pentru vaci. De fapt erau două încăperi, destul de mici, întunecoase, cu tavan jos si 1 singura fereastra mica, cu pereți din cherpici. Aici se termina partea construită. Dacă te duceai pe contur ajungeai în spatele casei, zona aceea îngustă, dar care la mamaia era chiar foarte lata, unde nu se întâmpla nimic și unde nu se ducea niciodată mai nimeni. (spatele casei, acest taram misterior si pustiu, cu o atmosfera aparte, creaturi din povesti si unde cand te duceai parca simteai sa invadezi o lume ascunsa si magica). Pentru mine era ca un tărâm misterios și trebuie să recunosc că îmi era cam teamă să mă duc singură pe acolo. Însă, la Umbrărești, în acea zonă țineam gâștele sau oile. Aveau loc berechet și erau așa bine ascunse, că uneori și uitam de existența lor. Doar eu pățeam asta, bineînțeles, căci mamaia și tataia trebuiau să le hrănească. După grajd venea poarta pe unde ieșeam când plecam cu căruța. Apoi urma hambarul pentru cereale, adesea plin cu porumb, și unde se afla și roata la care măcinam boabele. Perpendicular pe această latură se afla o construcție din lemn, fost grajd aș zice, deschis pe latura lungă. Acolo era loc destul să ții scule și să faci una, alta iar când ploua tot acolo puneam și calul la adăpost. Și era de asemena și locul unde se culcau găinile, pe o platformă la înălțime la care ajungeau păsările urcând pe o scară. Alipit acestui adăpost era cotețul porcului. Din scânduri de lemn era delimitat spațiul alocat lui Ghiță, acesta având o zonă de noapte, cu acoperiș, și o zonă de zi, neacoperită. Apoi mai urma ceva loc liber până la gardul de unde începea o grădină de zarzavaturi și legume. Continuând perpendicular pe latura unde era cotețul porcului, urma wc-ul din curte, acesta fiind în spatele altei construcții, care era bucătăria de vară. După bucătăria de vară mai era puțin loc de circulație, între aceasta și casă, și unde se afla și gardul care despărțea curtea din spate de cea din față. Iar în mijlocul tuturor acestor construcții era un mare spațiu liber unde se întâmplau tot felul de lucruri. Acolo stătea vaca când era cald, acolo dormea, acolo țineam căruța, acolo tăiam găinile, acolo hrăneam găinile, acolo fugăream porcul când îl tăiam de Crăciun, și tot acolo puneam rufele la uscat. Aveam o sârmă lungă, lungă, aproape cât era curtea de lungă. Când întindeam rufele, din cauza greutății, toată sârma se lăsa și cu ajutorul unui par, așezat la mijlocul distanței, mamaia o ridica și o susținea. Avea formă de furcă în capăt, lua firul între cele două brațe și apoi îl îndrepta pe verticală. Și uite așa stătea perfect în picioare. Iar rufele fluturau în adierea vântului și în bătaia soarelui, printre găini, curci, rațe, gâște, vaci, cal, porci, oi, fân și bălegar, porumb și grâu, găinaț și praf și pământ muncit cu sudoarea frunții. Un peisaj al simplității traiului care mie îmi aducea atâta fericire. Însă spălatul acelor rufe nu era treabă ușoară. Să speli cearșafuri și haine și tot ce mai era nevoie, la mână, era tare greu. Îmi plăcea să ajut și eu cât puteam. Iarna îmi amintesc că le spălam în balie, pe patul din prima cameră. Văd în fața ochilor acea imagine cu mine și mamaia, stând pe pat și frecând rufele. Săpunul de casă stătea pe zona special gândită pentru el, pe latura scurtă a baliei. Nu o să uit cât oi trăi plăcerea și bucuria pe care o simțeam doar pentru că spălam rufele împreună cu ea. Frecam cu mânuțele mele de copil până îmi făceam răni dar tare mândră mai eram când terminam treaba! Le întindeam apoi în bucătărie sau magazie și Dumnezeu știe când se uscau…