Childhood Memories 27

- unavailable -

2025

Ink on paper – 21.0 x 29.7 cm

Artwork no. 24 from the Childhood Memories series. As a child I used to spend my summer holidays at my grandparents in the countryside and in 2017 I started illustrating and writing short stories about that time, precious recollections about what was the happiest period of my life. The short story is for now available only in romanian. 

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că mamaia era foarte credincioasă. Am povestit despre peretele plin de icoane pe care îl avea, cum se ruga la miezul nopții la lumina candelei, cum îmi citea din cărțile ei bisericești și cum mă lua cu orice ocazie la biserică. Însă faptul că mulți ani de zile ea s-a ocupat să fie anafură la biserica din sat, nici măcar eu nu știam. Am aflat despre acest lucru mult prea târziu.

Mamaia avea o stimă deosebită pentru preotul satului. Acesta, împreuna cu dascălul, veneau adesea în vizită la noi. Pe lângă dățile prilejuite de sărbătorile bisericești, când veneau pentru că așa cerea obiceiul, mamaia îi mai chema la masă și cu alte ocazii. Preotul era, într-adevar, o persoană deosebită. Atât ca înfățișare cât și ca atitudine. Aș putea spune că avea chiar un aer cosmopolit. Modul în care vorbea era prețios, mereu folosea cuvinte alese iar tonul vocii nu era foarte diferit de cel pe care îl folosea când intona cântări bisericești. De fapt, împreună, el și dascălul, formau un cuplu deosebit, mergând prin sat în aceeași formulă zeci de ani de zile. Când i-am revăzut după o pauză foarte lungă, arătau la fel ca atunci când eram mică, de parcă anii nu trecuseră peste ei. Stând în biserică și privindu-i mi-am amintit de cât de agitată devenea mamaia când știa că urmează să vină preotul și dascălul la masă. Pregătea cele mai alese bucate, muta masa în mijlocul camerei, punea fața de masă cea alba și frumoasă, scotea vesela cea bună și tacâmurile de argint. Nu, nu erau de argint, însă erau folosite cam în aceeași manieră, adică doar la ocazii speciale. Toată această forfotă îmi dădea și mie o stare de agitație de parcă un mare eveniment urma să aibă loc. Grădina din față de la Umbrărești era mare. Neavând foarte mulți copaci, din casă, cam din orice cameră, o puteai cuprinde cu privirea mai pe toată. O alee lungă și îngustă trebuia parcursă pentru a ajunge de la poartă la intrarea în casă. De cum îi zărea mamaia că intrau în curte, fugea repede, repede să îi întâmpine. Atitudinea și modul în care interacționa cu ei nu erau în niciun fel caracterizate de supușenie sau de slugărnicie, așa cum de multe ori văzusem la alți bătrâni. Mamaia era jovială, cum era ea de obicei, iar felul în care vorbea și gesturile ei vădeau faptul că avea un mare respect față de preot, însă într-o manieră demnă și plăcută. Îmbrăcat în hainele preoțești, dar cele pentru ocazii mai puțin deosebite, preotul pășea mândru făcând remarci despre mai tot ce vedea și I se părea relevant. Odată ajunși în fața ușii, mai poposeau puțin discutănd una alta despre gospodărie. Auzindu-le vocile, ieșeam și eu sfioasă ca să salut oaspeții. Urmau imediat pupatul de mână și cruce și câteva întrebări de verificare ca să vadă dacă m-am comportat conform normelor bisericești. Prezența preotului și modul lui de a vorbi mă făceau să fiu aproape timorată. Mă simțeam de parcă eram în prezența unor persoane extrem de importante. Ceea ce era adevărat, căci el chiar era cea mai importantă persoană din sat. Pentru mine era ca un personaj de carte. Nu mi-l puteam imagina altfel decât în această postură de preot. Putea el oare să fie ca un om normal, la casa lui, în haine normale de tăran care se ocupă și de treburile din gospodărie? Eu una nici nu credeam că el stă acolo în sat cu noi, cu toți muritorii de rînd.

Odată ceremonia de primire încheiată, mamaia poftea invitații la masă. Preotul era așezat, bineînțeles, în capul mesei. Parcă sfințea locul cu prezența lui distinsă. Spunea o rugăciune și câteva cuvinte, după cum era obiceiul, și apoi toată lumea se punea pe mâncat. Mai un păhărel de vin pe care îl închina cu atâta grație, vai dar ce mâncare delicioasă din care se înfrupta cumpătat, mai o predică scurtă, mai o bârfă mică dar care prin glasul deosebit și cuvintele alese ale preotului nu ai fi zis că e bârfă ci întâmplare din biblie, toată lumea părea să se simtă bine. Ah, și cu ce eleganță își ștergea gura cu șervețelul cel mai curat, pe care îl pusese mamaia în dreptul lui! Masa nu dura mult și imediat apoi îi conduceam până la drum. Mamaia își exprima recunoștința pentru faptul că ne-au onorat cu prezența, mai pupam o dată mâna și crucea, după care fiecare se ducea la casa lui. 

Altfel parcă respiram prin casă acum că a fost locul sfințit de o asemenea vizită. Mamaia era fericită și liniștită iar eu mă simțeam mai ușoară cu câteva păcate căci în mintea mea și simplul fapt că am fost în prezența preotului se punea ca bilă albă pentru un loc în Rai.