Childhood Memories 16

Ink on paper - 21.0 x 29.7 cm

Artwork no. 16 from the Childhood Memories series. As a child I used to spend my summer holidays at my grandparents in the countryside and in 2017 I started illustrating and writing short stories about that time, precious recollections about what was the happiest period of my life. The short story is for now available only in romanian. 

După cum am povestit deja, fricile pe care le-am avut în co­pilărie nu au fost deloc puține. Cred că este normal ca atunci când ești mic să ai multe angoase căci sunt multe lucruri pe care nu le înțelegi. Orice ne sperie de multe ori capătă în mintea noastră o dimensiune monstruoasă. Iar gândurile negative au această capacitate extraordinară de a se multiplica și transforma în ceva și mai odios, și mai întunecat.

Teama de șoareci, trebuie să recunosc, nu era una accentuată. Nu de puține ori vedeam șoricei pe afară când eram la bunici și mi se păreau chiar drăguți. Însă doar când îi vedeam ziua. Noaptea era altă poveste. Orice se întâmpla noaptea se tranforma în capul meu în cu totul altceva. Cel mai mic zgomot reușea să bage spaima în mine și imaginația mea o lua razna. Se auzea un foșnet afară? Clar era o haită de lupi. Râcâia ceva în sobă? Sigur era plină de gândaci. Se auzeau zgomote în pod? Nu puteau fi decât șoareci. Nu mai sforăia bunica? Clar a murit. Dacă a murit bunica, atunci cu siguranță a murit și bunicul. Si ce mă fac eu singură noaptea într-o casă pustie? O să mă mănânce lupii, sau mai degraba, șoarecii. Căci se întâmpla adesea ca atunci când stăteam în pat la orizontală, pregătită de somn, cu toate luminile stinse, toată casa scufundată într-o liniște mormântală (în micile pauze dintre sforăituri), să stau cu ochii pe tavan. Și ca orice lucru căruia îi dai prea multă atenție, începeam să îl analizez în detaliu și să-i observ tot felul de defecte. Ba o scândură nu era dreaptă, ba descopeream o gaură care înainte nu era acolo, baaaaaa iată că auzeam un zgomot! Un zgomot de gheruțe care alergau repede, repede. Panică! Nici nu știu dacă îl auzeam cu adevarat sau doar mi se părea. Cert este că încremeneam de frică. Casa bătrânească avea pod. Pod în care eu nu intrasem niciodată dar întrezărisem una, alta când se urcau bunica sau bunicul cu scara acolo sus. Era un tărâm al tenebrelor, sigur multe lighioane își făceau veacul pe acolo. Câteodată îi mai surprindeam pe bunici că discutau cum că iar sunt șoareci în pod. Adica fix deasupra camerei unde dormeam. Și dacă sunt șoareci în pod atunci cu siguranță sunt foarte mulți. Toți șoarecii care pot încapea în acel pod, acolo sunt! Grămadă unii peste alții. Toți având același gând. Toți voiau să îmi facă rău mie. Și se înghesuiau unii peste altii la gaura aceea care se afla deasupra mea si care se făcea și mai mare și mai mare. Îi și vedeam cum se revarsă toți peste mine! Sute, mii, milioane de șoareci care curg și curg și curg și curg și curg și curg și curg la infinit, la infinit, la infinit, la infinit, la infinit, la infinit, la infinit până adormeam. Dimineața, când mă trezeam, totul părea un coșmar căci nici urmă de șoareci. Fața îmi era intactă, bunica părea că nici nu băgase de seamă agitația din pod din timpul nopții iar gaura dintre scânduri părea acum minusculă. Mă linișteam și îmi spuneam că ce prostuță sunt că îmi este frică de drăguții șoricei. Ziua se desfășura ca orice altă zi de vară la țară, cu multă joacă și fericire, mâncare bună și tihnă. Însă de cum începea să se însereze, începeau și fricile din suflețelul meu de copil să iasă la iveală. Parcă făceam cu schimbul. Când eu eram plină de viață pe timp de zi, ele dormeau. Iar de cum se lăsa seara și eu mă retrăgeam în casă, ele reveneau la viață, pline de poftă și chef să se joace cu mintea și sufletul unui copil inocent. Și iarăși mă aflam în pat la orizontală și în jur doar întuneric. Și iarăși vedeam acea gaură dintre scânduri și nu mai era minusculă ca azi dimineață, ci largă cât să poată să se revarse toate lighionele din pod peste mine. Și acele zgomote de gheruțe pe scândurile din pod începeau să se audă iar. Fuguța, fuguța se adunau toti șoarecii grămadă în jurul acelei crăpături, gata de atac și gata să mă devoreze. Și eu iar tremuram și tremuram și tremuram până mă fura somnul care mă purta spre o nouă dimineață în care șoarecii deveneau iarăși animale inofensive.