Childhood Memories 18

Ink on paper - 21.0 x 29.7 cm

Artwork no. 18 from the Childhood Memories series. As a child I used to spend my summer holidays at my grandparents in the countryside and in 2017 I started illustrating and writing short stories about that time, precious recollections about what was the happiest period of my life. The short story is for now available only in romanian. 

Mare drag mai aveam de aceste animale blajine cand eram mică! Îmi era drag să le privesc, îmi era drag să le simt mirosul și îmi era drag să le simt căldura corpului. Dar mai ales îmi era drag să stau cu mamaia când mulgea vaca și să văd cum sDeși doar la mamaia, la Umbrărești, am avut vacă și nu pentru foarte mulți ani, aceste făpturi blajine sunt foarte prezente în amintirile mele de la bunici. Mare drag mai aveam de ele când eram mică! Îmi plăcea să fiu în preajma lor, să le privesc, să le simt mirosul și să le simt căldura corpului. Dar mai ales îmi era drag să stau cu mamaia când mulgea vaca și să văd cum se umple găleata de lapte și cum acel lichid hrănitor era transferat cu atâta ușurință de mâinile ei din ugerul vacii în găleată. Ce tehnică excelentă avea, cu câtă dibăcie manevra țâțele vacii, și ce repede și fără de durere se întampla totul. Mi se părea că mamaia și vaca erau într-o perfecta armonie pe parcursul întregului proces. Rolurile erau bine stabilite și acceptate de ambele părți, cu respect și afecțiune. O comuniune aproape ritualică prilejuită de existența ugerului. Ah, ugerul vacii, această formațiune misterioasă atașată de corpul animalului, care trezea în mine sentimente contradictorii de admirație și repulsie! Când se întorceau vacile de la păscut era paradă de ugere. Le vedeai cum vin agale pe uliță. Erau unele care aveau între picioare ugere absolut imense, care stăteau să explodeze de cât lapte aveau în ele. Țâșnea lichidul cald din țâțele grase la fiecare pas pe care îl făceau. Eram fascinată de cum de nu se rupe pielea aceea întinsă la maximum, de cum nu plânge vaca de durere, de cum poate să care atâta greutate atârnată de burtă toată viața ei. Și ce făptură minunată această vacă, căci ea are mereu lapte pentru noi. Vaca dă mereu lapte, eram convinsă de acest lucru, neștiind că vaca are lapte doar pentru că făta! Nu știam de ce din când în când ea avea o vițică pe care niciodată nu o țineam prea mult cu noi în gospodărie. O înțărcam și apoi pleca să dea la rândul ei lapte, într-o altă gospodărie, pentru tot restul vieții ei! Și le iubeam pentru asta! Iubeam prima cană de lapte cald pe care o beam imediat ce mulsul se încheia! În acel moment făceam și eu parte din tot acel proces mistic! O sfântă împărtășanie de la vaca divină! Și acest lapte de vacă era o sursă nesecată de bunătăți! Punea mamaia o parte din lapte în ulcioarele de lut pe care le lăsa la prins, la racoare, pentru câteva zile. Doamne, ce plăcere să fii primul care să ia cu lingura primul strat de grăsime, adica smântâna, si să o pui de-o parte. Apoi să bagi 2-3 linguri sănătoase de lapte prins, fin și răcoritor, înainte de a îl amesteca cu zerul rămas la fund pentru a obține astfel laptele acru! Iar smântâna o mâncam cu brânză proaspătă de la aceeași vacă și mămăligă și sare grunjoasă! Brânză proaspătă ruptă cu lingura din grămăjoara pe care abia o scosesem din tifon. Așa o atârnam la scurs în cămară, într-un tifon desupra unei găleți. Și mai făcea mamaia și poale-n brâu cu brânză dulce de vacă. O amesteca cu zahăr și ou și apoi o punea în mijlocul unei foi de aluat, o împăturea, presa marginile cu furculița și apoi le prăjea. Vai, vai ce gustoase mai erau. Și toate aceste bunătăți ni le dădea vaca noastră scumpă și dragă. Păi cum să n-o iubești?