Childhood Memories 21

Ink on paper - 21.0 x 29.7 cm

Artwork no. 21 from the Childhood Memories series. As a child I used to spend my summer holidays at my grandparents in the countryside and in 2017 I started illustrating and writing short stories about that time, precious recollections about what was the happiest period of my life. The short story is for now available only in romanian. 

Atât la Liești cât și la Umbrărești, cămara, acea încăpere întunecată și plină de lucruri, deci automat plină de mister, era în casă. Era acel loc rece, plin de pericole, unde lumea era doar în trecere. Pericole adică șoareci. Nu exista cămară fără otravă pentru șoareci. Cum vedeam acele bobițe roz, cum mintea mea o lua razna și deja îmi imaginam cum o să fiu atacată de o gașcă de rozătoare care o să sară de după butoiul cu vin. Însă aveau aceste încăperi special concepute pentru depozitarea alimentelor și nu numai, un farmec aparte, căci erau, in primul rând, foarte diferite de toate celelalte camere. La bunica era mare și nu foarte plină, având rafturi doar de-a lungul pereților. Îmi amintesc foarte bine că pe peretele din stânga cum intrai aveau damigene cu tot felul de băuturi alcoolice. Mi-au dat și mie la un moment dat să beau niște vișinată. Mai exact, să mănânc vișinele din vișinată. Tare bune mai erau. Dulci și parfumate și unde mai pui că după ce le mâncai aveai o ușoară stare de euforie. Pe peretele din dreapta intrării era scara pe care te urcai în pod. Nu era foarte înaltă scara, și gaura care dădea în pod era pe peretele vertical, ca o poartă spre o altă dimensiune, căci acolo chiar nu am fost niciodată. Carnea de porc ținută în untură la borcan, care tare gustoasă mai era pe timp de iarnă, tot acolo era depozitată. Unde anume, nu știu. Nu îmi dau seama de ce nu am explorat acea cameră mai mult însă pe cea de la mamaia am explorat-o, sigur că da. Parcă și acum văd ușa întredeschisă, fanta de întuneric și simt mirosul acela de umezeală rece care venea dinăuntru. Însă înainte de a intra în detalii despre ce se găsea în acea cămară, aș vrea să povestesc puțin despre intrările pe care le avea casa în care locuiau mamaia și tataia, căci mereu mi s-a părut curios că aveau atât de multe. Dacă stau să le număr erau în jur de cinci. Curtea era dreptunghiulară iar casa în formă de L. Latura lungă a casei era în partea stângă cum intrai pe poartă. Prima intrare era intrarea cea mare, care dădea în salon, prima cameră de la stradă. Urcai câteva trepte pe prispă și de acolo se deschideau două uși de lemn vopsite în alb. Tot de pe prispă ajungeai la a doua intrare. Intrai într-un hol îngust cu un șir lung de ferestre, de unde puteai fie să te duci în stânga, pe prima ușă, spre dormitoarele bune, fie înainte, unde aveai o altă ușă, spre camerele din partea din spate a casei. A treia intrare era fix în capătul aleii din curte, înainte să o cotească spre dreapta. Acolo era o altă prispă, mai mică, iar intrarea dădea într-o încăpere lungă și luminoasă, unde avea tataia atelierul de cusut. Fix pe stânga cum intrai, mai era o ușă care dădea într-un dormitor, primul din grupul de camere din spate. Aceeași cameră în care ajungeai dacă intrai pe a doua intrare și apoi prin ușa din capătul holului. Acest dormitor avea trei uși, o fereastră mare, două paturi, o masă, o comodă pentru televizor și radio, o sobă de teracotă în colț și un scaun. Și nu era o cameră mare. Acolo luam masa cu toții când veneam în vizită iarna. Puneam masa în mijloc. Nu îmi pot explica cum de era loc pentru un așa aranjament însă cert este că loc era sau se găsea. Apoi a patra intrare era cea pe care o foloseam cel mai des, cea din capătul casei unde era și un intrând. Un intrând unde era o masă cu scaune și ușa care dădea în prima cameră, acolo unde dormea mamaia. Nu era o încăpere foarte mare și găseai acolo un pat, frigider, soba, o masă lipită de peretele care era tapetat cu icoane, trei uși și două ferestre și rămânea și destul loc de circulație. De aici puteai fie să te duci în al doilea dormitor, cel cu două paturi, fie în bucătărie. În bucătărie puteai să intri și pe altă ușă, prin curtea din spate, care era a cincea intrare în casă. Și această bucătărie întunecoasă, căci avea o singură ferestră nu foarte mare, avea trei uși. Pe peretele opus intrării din spate, era ușa spre cămară. Poarta fermecată. Se deschidea cu un scârțâit și intrai în tărâmul butoaielor. Eu mă simțeam ca un pitic în țara giganților. Exista o singură fereastră mică, în colțul opus intrării, prin care abia pătrudea puțină lumină. Era plin de butoaie, damigene, sticle, borcane, unelte, haine, găleți și câte și mai câte. Vin, țuică, vișinată, caisată, făină, mălai, fasole, gemuri, dulcețuri, bulion, zacuscă, murături, acrituri, grăunțe, ulei, oțet. Dar ce nu găseai acolo? Aș fi putut cotrobăi ore în șir, îmi imaginam, descoperind tot felul de lucruri interesante. Însă de cele mai multe ori explorarea mea începea cu o lingură în mână care era introdusă în mod repetat într-un borcan de dulceață din care mâncam cu poftă, și se termina când goleam borcanul.