Childhood memories 01

Artwork no. 1 from the Childhood Memories series. As a child I used to spend my summer holidays at my grandparents in the countryside and in 2017 I started illustrating and writing short stories about that time, precious recollections about what was the happiest period of my life. The short story is for now available only in romanian. 

În vacanța de vară dintre a 6-a și a 7-a, mi-am luat pânzele, pensulele, cărțile și câteva pastiluțe albastre, sustrase de la mama, și m-am mutat pentru o lună la țară, la mamaia și tataia, la Umbrărești. M-am instalat în salon, prima cameră de la stradă și cea mai mare din casă, acolo unde, când era cazul, se țineau priveghiurile. O foloseam ca atelier și cameră de dormit. Era pentru prima oară când pictam în ulei. Studiasem cât de cât de una singură, emulsia mi-o făceam eu cumva cu gălbenuș de ou și ceva gaz, la recomandările unui coleg de serviciu de-al tatălui meu. Lucrarea pe care am făcut-o cât am stat acolo a fost o reproducere după Mona Lisa a lui da Vinci. Aveam un manual de istoria artei cu o poză destul de mică a lucrării, însă asta nu mă împiedica să o analizez în detaliu, cât de mult detaliu putea să aibă acea poză, și să fiu fascinată de fiecare dată când mai descopeream câte un lucru nou, desi o admirasem de sute, mii de ori poate. Mă simțeam ca un adevărat pictor, mai ales că eram mulțumită de imaginea care se contura ușor, ușor pe placajul tratat pe care mi-l pregătise tata. Mi se părea că reproducerea mea este întocmai ca originalului, la același nivel de excelență. V-am spus că dormeam unde lucram și că foloseam gaz, deci probabil de acolo mi se trăgea această impresie eronată. Cum copiii cu care mă jucam când eram mai mică nu mai erau (ce-i drept, niciodată nu fuseseră prea mulți la mamaia - la bunica, la Liești, era gașca), mai tot timpul stăteam singură și pictam sau citeam. Iar în fiecare zi, la prânz, luam câte o pastiluță albastră și mă puneam în pat și începeam să visez cu ochii deschiși până adormeam. Despre ce visam la acea vârstă, nu aș putea spune exact. Probabil la cariera mea de artist de succes, având în vedere un așa început promițător, și despre ceva băieți de pe la școală. Momentele petrecute cu bunicii în acea vară sunt destul de vagi în amintirile mele. Probabil fiind la începutul pubertății, pornirile de rebeliune mă făceau să fiu mai retrasă și să nu caut compania lor atât de mult. Drama artistului neînțeles era în plină desfășurare.

Însă am câteva amintiri de atunci care sunt încă foarte vii și pe care le retrăiesc și astăzi cu așa intensitate încât simt că sunt din nou acolo. Mirosul de uleiuri pe care îl ador și astăzi. Momentele când citeam pe prispă și vântul îmi adia pe față iar lumina soarelui dinainte de apus îmi săruta obrajii. Liniștea de la acea oră, de parcă doar eu eram pe pământ. Toată priveliștea pe care o aveam asupra grădinii imense plină cu flori și vegetație, și cerul de vară târzie. Mă simțeam una cu natura. Mirosul de plante și flori și pământ umed. Faptul că am plâns când am terminat Ciocoii vechi și noi. Orele de reverie și toată starea de fericire amestecată cu tristețe care nu m-a părăsit niciodată. Și noaptea, când trebuia să mă duc la toaleta din curte, era un alt moment cu adevărat magic. Ieșeam din casă, unde domnea o liniște mormântală și era beznă, și ajungeam afară unde cerul era un spectacol, de parcă o altă dimensiune se deschisese cât timp dormisem. Și era atât de liniște încât auzeai păianjenul deplasându-se pe pânza lui. Însă și alte vietăți ale nopții încă mișunau și parcă le simțeai cum te urmăresc din întuneric. Și din nou acel miros de vegetație și curat și pământ umed. Ah, și parfumul suav pe care îl împrăștia Regina nopții prin toată curtea! Până să ajung la toaletă treceam pe lângă vaca blândă ce se odihnea așezată. Mirosul și respirația ei mă linișteau. Îi simțeam căldura corpului de la distanță. Toate animalele gospodăriei dormeau însă prezența mea le cam neliniștea pe unele care începeau ușor să se foiască. Îmi ridicam iarăși privirea spre cer și mă pierdeam în profunzimea lui infinită. Ce atmosferă de basm! Nici nu știam sigur dacă sunt trează sau încă visez, atât de frumos era totul.